Romani din Montreal ONLINE

Ambasada Statului Israel la Bucureşti informează că decizia Ministerului israelian de Interne de a anula vizele pentru cetăţenii români care călătoresc în Israel în scopuri turistice va intra în vigoare la 1 martie. Ambasada precizează că celelalte tipuri de vize (muncă, studii etc.) rămân valabile.

Decizia a fost luată după ce România a aderat la Uniunea Europeană, ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a vizita Israelul. „În 2008 vom sărbători 60 de ani de relaţii între Israel şi România şi sunt bucuros că începutul acestui an este marcat de decizia de a desfiinţa regimul de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în Israel. Suntem încrezători că această decizie va duce la întărirea legăturilor dintre cele două ţări, care sunt deja excelente, şi va contribui la dezvoltarea relaţiilor economice, turistice şi culturale”, a declarat ambasadorul statului Israel la Bucureşti, Oren David.


Comentarii

Name (required)

Email (required)

Website

Speak your mind